• Nume Utilizator
• Parolă
• Am uitat parola     Înregistrare cont

Economia avea nevoie de dezvoltare, pe care rivalitățile dintre partidele politice din Germania și dezordinea generală nu i-o puteau asigura... Ne-am gândit că Hitler ne va oferi un mediu sănătos și într-adevăr, a făcut asta... Nouă, familiei Krupp, nu ne-a păsat niciodată prea mult de ideile politice. Ne doream doar un sistem care să funcționeze bine și să ne permită să lucrăm nestingheriți. Politica nu e treaba noastră!

Declarația din 1947 aparține lui Alfried, utimul Krupp important, care a respins orice vină atribuită pentru cei 12 ani de închisoare primiți la Nürnberg, din care a ispășit doar trei, pentru că a fost grațiat și a ajuns să-și propuleseze din nou compania în fruntea pieței comune europene în anii ’60, după cum remarca William Manchester în “Armele lui Krupp” - o carte care făcea senzație în urmă cu cinci decenii.

Alfried Krupp era un corporatist, unul care nu se încurca prea mult în etică, preferințe individuale, relații de piață. Potrivit lui Ludwig von Mises, industria organizată după modelul corporatist, fără teamă de concurenţi, nu e servitorul, ci stăpânul consumatorilor. Pe piaţă, corporaţia se află în postura producătorului şi vânzătorului unic. Ea nu se teme de concurenţa producătorilor de bunuri identice, deoarece posedă dreptul exclusiv asupra producţiei. De aceea, avem de-a face cu o societate de monopolişti.

Mises apreciază că sistemul corporatist nu are niciun motiv să-şi facă producţia cât mai eficientă, corporaţiile urmăresc să şi-o reducă pentru a obţine preţuri de monopol. Situaţia lor va fi cu atât mai bună cu cât cererea pentru produsele lor va fi mai presantă; intensitatea cererii face posibilă restrângerea producţiei şi obţinerea unor profituri globale în creştere. Sistemul, în ansamblul său, conduce la un despotism nelimitat al industriilor ce produc bunuri vitale.

Toate propunerile sistemului corporatist au nevoie de intervenţia statului, cel puţin în cazul în care nu se poate ajunge la un acord între corporaţii asupra anumitor chestiuni cum ar fi cea a preţurilor, subliniază Mises, care indică a se vedea discursul lui Mussolini în Senatul italian din 13 ianuarie 1934. Iar politica preţurilor - atrage atenţia economistul austriac - nu constituie singurul impediment, ci un astfel de sistem face imposibilă orice schimbare a procesului de producţie.

Rămâne ca cititorii noştri, care sunt mai inteligenţi decât noi, cum obişnuia să spună revista Caţavencu, să aleagă cu ce model sunt de acord. Cu diviziunea muncii şi economia de piaţă sau cu corporatismul, care încurajează, potrivit misiunii jocurilor corporatiste: moralul, spiritul de echipă, stilul de viaţă sportiv, relaţiile de afaceri, integrarea socială.

Am discutat până acum însă de corporaţii şi corporatişti, cu precizarea că termenul de corporatism nu e o licenţă, ci unul consacrat, pentru a readuce în atenție și comunicatul Institutului pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel” potrivit căruia în lucrările sale “Mihail Manoilescu a dezvoltat o pledoarie în favoarea dictaturilor fasciste din Germania şi Italia, totalitarismului, partidului unic şi ideii mussoliniene a corporatismului”.

Spre deosebire de José Jerônimo Moscardo de Souza, ambasadorului Braziliei, intervievat de revista Formula AS, care îi conferă economistului român o altă conotaţie: “Se credea că suntem condamnaţi să rămânem o ţară agrară, ca şi România la un moment dat. Dar a dat Dumnezeu să existe un mare român, fost ministru de externe al ţării dumneavoastră şi un economist de talie mondială: Mihail Manoilescu. După traducerea, în 1932, a lucrării sale geniale, «Teoria protecţionismului şi schimbului internaţional», aceasta a fost, până în ziua de azi, inspiratoarea dezvoltării economice a Braziliei. Prin Manoilescu, responsabilii brazilieni şi-au clarificat originile inegalităţii, rolul proiectelor de dezvoltare industrială, raporturile dintre industrie şi agricultură, dintre exporturi şi importuri etc.

(va continua) Website: http://bloguluibalan.ro Tweet