
Data: 18-11-2020
Degeaba am depăşit Grecia, Portugalia, Cehia şi Ungaria dacă mărirea de PIB nu a avut calitatea necesară. A fost una nelichidă, făcută cu conservare de preţ de active şi cu salarii rupte de productivitate.
Numai că nu-i aşa, românii plătesc accize la fel ca-n UE şi taxe pe proprietate. Impozitele şi contribuţiile sociale au ajuns să reprezinte peste o treime din cheltuielile totale, sunt duble faţă de acelea cu mâncarea, iar costurile salariaţilor cu taxele constituie 45% din totalul cheltuielilor, triplu faţă de cât plătesc pentru alimente. Şi una e să ai o povară fiscală de peste 40% din 1.000 de euro şi alta din 500!
În fine, nu e prima oară când spun că veniturile fiscale doar par a fi reduse. Data trecută mi s-a replicat că aşa cum e “umflat” PIB-ul, la fel sunt şi veniturile bugetare şi că raportul dintre ele se păstrează. Problema este însă că veniturile fiscale şi PIB-ul n-ar trebui să aibă acelaşi deflator, pentru că în vreme ce PIB-ul e împins în sus de valoarea patrimoniului, nivelul mai mare decât cel firesc al activelor imobiliare acţionează invers asupra veniturilor, în general, şi al celor fiscale, în special.
Şi o altă explicaţie pentru care veniturile fiscale n-ar trebui să aibă acelaşi deflator ca PIB-ul e că discutăm de cheltuielile nerentabile ale statului. Ce a construit a costat de cinci ori mai mult decât face. Timp în care s-au plătit cu întârziere furnizorii. Statul a făcut arierate, iar furnizorii s-au trezit în incapacitate de a plăti impozite, care să se constituie venituri la buget.
E de înţeles că lipsa de performanţă în cheltuirea banului public determină micşorarea încasărilor şi atunci e „indicat” să se arate către mărimea veniturilor bugetare ca procent din PIB. Da, dar dacă acestea cresc e normal să se pună pe tapet şi faptul că ar trebui să trecem de la deficit la excedent bugetar.

Editorial publicat in data de:
18-11-2020
de către Ionuț Bălan
Website:
http://bloguluibalan.ro
Tweet
de către Ionuț Bălan
Comentarii:
0