ASCUNDE BNR ADEVĂRUL DESPRE AURUL PĂSTRAT LA BANCA ANGLIEI? (Partea I)
Data: 02-04-2018
După Al Doilea Război Mondial, România a continuat să transfere aur în străinătate: la Banca Reglementelor Internaționale (BRI) de la Basel, la Banca Națională a Elveției, la Banca Angliei.
Dacă, în 1969, Banca Națională primise aprobarea Președintelui Ceaușescu să transfere la Londra, în custodie, 10 lingouri de aur, cântărind în total 125 de kilograme, până la sfârșitul anilor 1970 aveam în păstrare la Banca Angliei 42 de tone de aur. Între anii 1999 și 2002, Banca Centrală a României a făcut noi transferuri de aur în străinătate. La Banca Angliei. În opinia publică au apărut neliniști, îngrijorări și suspiciuni legate de aurul românesc din străinătate. Am selectat o serie de întrebări, dintre acelea care se repetă frecvent în dezbaterile din mass-media, opinia publică fiind îndreptățită să primească răspunsuri corecte. Data: 02-04-2018
După Al Doilea Război Mondial, România a continuat să transfere aur în străinătate: la Banca Reglementelor Internaționale (BRI) de la Basel, la Banca Națională a Elveției, la Banca Angliei.
Aurul din străinătate poate fi valorificat instantaneu când țara are nevoie
1) Banca Ungariei, de curând, și-a adus acasă aurul din străinătate. Alte câteva bănci centrale au luat decizii asemănătoare. De aici și întrebarea: “De ce Banca României nu le urmează exemplul?”… Pentru că NU există niciun motiv serios! Ce motive au avut alte bănci centrale să-și aducă acasă aurul? Toată rezerva Ungariei abia însumează trei tone. E o cantitate nesemnificativă și nu contează unde e păstrată: acasă ori în străinătate. Germania, cu un stoc de aur monetar de aproape 3400 de tone, a trecut la redistribuirea acestui stoc. Și-a retras aurul de la Fed, dar nu și pe cel de la Banca Angliei, pentru că marea piață a aurului e la Londra. Austria, cu 280 de tone în stoc, este de asemenea într-un proces de redistribuire. România însă și-a împărțit echilibrat aurul între tezaurul de la BNR și Banca Angliei. De ce s-ar angaja în redistribuiri?
2) Faptul că Marea Britanie cochetează cu părăsirea Uniunii Europene trezește temeri în societatea românească. Ar putea fi Brexit-ul un motiv pentru rechemarea aurului acasă?
În niciun caz. Deși sunt voci care fac trimiteri, directe sau aluzive, la riscul pe care și l-ar asuma BNR ignorând Brexit-ul. Dar nu e nici un risc. Garanția, solidă, este însăși Banca Angliei, instituție cu o reputație construită și consolidată în sute de ani și stabilizată în conștiința piețelor bancare și financiare din toată lumea. Să nu uităm că în anii celui de Al Doilea Război Mondial, când SUA și Marea Britanie ne erau inamici și avioanele lor ne bombardau țara, Banca Națională a României avea în depozite 10,4 tone de aur la Banca Angliei, 11,7 tone la Fed și 25,4 tone în Elveția. Niciun gram din aurul României, nici măcar o clipă, n-a fost în pericol.
3) Adeseori sunt întrebat: “Ceaușescu a ținut aur în străinătate?”…
După război, nici Dej, nici Ceaușescu n-au adus acasă aurul din străinătate. Nicolae Ceaușescu, din 1965 și până în anii 1980, a fost preocupat să transfere continuu aur în marile centre financiare. Erau însă vremuri grele, aveam de plătit datorii vechi și noi, iar aurul constituia un activ prețios, ce a fost în mai multe rânduri folosit pentru stingerea obligațiilor externe. Dacă în 1947 aveam în afara țării 72,4 tone, în 1948 mai aveam 61 de tone iar în 1952 numai 7,2 tone. Contul de la Fed fusese lichidat în întregime. La fel, contul de la Banca Națională a Elveției. În consecință, au fost inițiate noi transferuri, din țară. În 1965, aurul de afară însuma deja 24,7 tone. În 1971 – a urcat la 44,9 tone. În 1972 aveam numai la Banca Angliei 42 de tone. Alte 18 tone se aflau în Elveția, la BRI și la UBS. După ce însă România, în 1982, a intrat în încetare de plăți, Nicolae Ceaușescu a dispus ca Banca Națională să vândă aurul din străinătate. În 1986 mai erau în bănci străine numai 26 de tone de aur, care au fost vândute toate, plus 55 de tone din țară. Dar cum vânzarea din țară ar fi fost extrem de complicată, cele 55 de tone din rezerva de la București au fost transferate și ele în Elveția, la BRI. De acolo au fost vândute, BRI certificând calitatea aurului românesc. Banii încasați de România, pentru cele 81 de tone, au fost transferați unor bănci creditoare, în contul datoriei externe. După 1986, nu a mai rămas în străinătate niciun gram de aur.
(continuarea mâine)
Editorial publicat in data de:
02-04-2018
de către Adrian Vasilescu
Website:
N/A
Tweet
de către Adrian Vasilescu
Comentarii:
0