SPECTACOLUL MAMA ÎN PREMIERĂ LA NOTTARA
Data: 19-05-2022 Ora: 19:30
Locatia: București, Teatrul Nottara
Mama, în regia lui Cristi Juncu (traducerea: Bogdan Budeș), o farsă neagră, așa cum își intitulează piesa autorul Florian Zeller, are premiera pe 19 și 20 mai, de la ora 19.30, la Teatrul Nottara, Sala George Constantin.
Spectacolul oferă ocazia publicului să revadă o actriță de excepție, Catrinel Dumitrescu, într-un rol complex, nuanțat, plin de forță și de sensibilitate în același timp.Data: 19-05-2022 Ora: 19:30
Locatia: București, Teatrul Nottara
Mama, în regia lui Cristi Juncu (traducerea: Bogdan Budeș), o farsă neagră, așa cum își intitulează piesa autorul Florian Zeller, are premiera pe 19 și 20 mai, de la ora 19.30, la Teatrul Nottara, Sala George Constantin.
„În conversațiile cu Catrinel din ultimii ani apare, din ce în ce mai des, subiectul pensionarea. C-a obosit, că nu mai merită să…, că où sont les neiges d’antan ș.a.m.d. Sper ca rolul din Mama s-o convingă de faptul că mai are foarte multă treabă pe scenă. Și pe dumneavoastră, spectatorii.” (Cristi Juncu)
În povestea emoționantă a lui Anne, Catrinel Dumitrescu este însoțită de Sorin Cociș, Rareș Andrici/Vlad Bălan, Diana Roman/Alexandra Murăruș. Scenografia este realizată de Carmencita Brojboiu, iar muzica originală este semnată de Cristina Juncu.
Mama este o poveste tulburătoare și intensă despre singurătate, familie, nevoia de afecțiune. După o viață întreagă în care s-a dedicat familiei, Anne își dă seama că nimeni nu mai are nevoie de ea: fiul a plecat de acasă, iar soțul este mai mult absent. În acest mediu casnic pustiu, în care se simte copleșită de singurătate, Anne alunecă din ce în ce mai mult într-un univers în care se amestecă dorințe, dureri, temeri dintre cele mai ascunse, care fac uneori să se disipeze granița dintre realitate și ficțiune. Se întâmplă în concret sau în lumea interioară întâlnirile cu fiul, cu iubita acestuia, au loc acele conversații cu persoane reale sau cu plăsmuirile imaginației? Toate zbaterile interioare își găsesc liniștea în resemnarea înțeleaptă, în acceptarea pierderii, inclusiv a iubirii.
Florian Zeller (n. 1979, Paris), dramaturg, romancier, scenarist, regizor de teatru și de film, a scris prima piesă de teatru când avea 18 ani. A câștigat, în 2004, Premiul Interallié pentru romanul Fascinația răului, a semnat scenariul pentru primul film regizat de el în 2020, Tatăl, adaptare după piesa omonimă scrisă tot de el, cu Anthony Hopkins și Olivia Colman. Pelicula a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat și Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, dintr-un total de șase nominalizări. A tradus, de asemenea, piese de Ibsen, Molière, von Horvath, Cehov și Yasmina Reza. Revista Times l-a numit „cel mai fascinant dramaturg al timpurilor noastre”.
Eveniment publicat in data de:
16-05-2022
de către Calendar Evenimente
de către Calendar Evenimente
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori

Comentarii:
0