IL VOLO, PRIMUL CONCERT ÎN ROMÂNIA
Data: 15-07-2020 Ora: 09:00
Locatia: București
IL VOLO, cel mai cunoscut trio Italian din lume, vizitează pentru prima dată România. Concertul artiștilor va avea loc pe 15 iulie 2020, la Sala Palatului din Bucureşti.
Concertul celor trei artiști italieni face parte din turneul mondial „The best of 10 years” și va avea loc pe 15 iulie 2020, la Sala Palatului din Bucureşti – un spectacol care a obţinut cele mai bune rezultate din minunata lor carieră de 10 ani.Data: 15-07-2020 Ora: 09:00
Locatia: București
IL VOLO, cel mai cunoscut trio Italian din lume, vizitează pentru prima dată România. Concertul artiștilor va avea loc pe 15 iulie 2020, la Sala Palatului din Bucureşti.
IL VOLO aduce un omagiu a trei artişti unici, Josè Carreras, Placido Domingo și Luciano Pavarotti, care au vândut milioane de albume şi au cucerit toate topurile mondiale, iar prin talentul lor au depășit toate graniţele.
Turneul „10 years” a început în septembrie 2019 cu un concert grandios la Arena di Verona şi va continua în America Latină – din Mexic până în Brazilia, în alte 12 țări, în anul 2020, unde mii de fani se bucură de celebrii tenori IL VOLO.
Din 2009 și până în prezent, cei trei muzicieni au susţinut peste 300 de concerte în 210 oraşe de pe trei continente, în fața a peste 2 milioane de spectatori. Au cântat în cele mai prestigioase săli, precum Royal Albert Hall, Radio City Music Hall din New York, Arena di Verona în Italia.
Sunt aplaudaţi în întreaga lume pentru farmecul lor tineresc pe scenă. Vocile lor unice şi abilităţile de interpretare au fost comparate cu cele ale celor mai mari interpreţi clasici.
IL VOLO au început să răspândească frumusețea muzicii clasice, a operei tradiționale și a belcanto-lui italian în întreaga lume, dorind să ofere continuitate muzicii clasice şi să atragă tinerii spre acest gen muzical.
Gianluca Ginoble, Ignazio Boschetto şi Piero Barone şi-au început cariera la 14 ani, când au apărut într-o emisiune TV. Artiștii au împărțit scena cu unii dintre cei mari artiști internaționali, precum Barbara Streisand, Bono, Carlos Santana sau Eros Ramazzoti. Sunt singurii interpreți italieni care au fost invitați să participe la ”We Are The World” For Haiti, în 2010, alături de alte 80 de vedete mondiale.
Au lansat cinci albume de studio cu statut de platină și au obținut două nominalizări la Premiile Grammy.
În 2015, au câștigat concursul Sanremo cu piesa sa Grande Amore și au reprezentat Italia la Eurovision. Apoi, lansează albumul „Notte Magica – un omagiu adus celor trei tenori”, iar în 2016 și 2017 susțin un turneu mondial înregistrând un succes fără precedent. Concertul lor de deschidere de la Florența este susținut chiar de Placido Domingo și a fost difuzat în 500 de cinematografe din Italia și din lume.
În 2019 se întorc din nou pe acceași scenă și câștigă dragostea publicului cu melodia Musica Che Resta.
Cel mai recent album al trupei – Musica, cu melodia Musica Che Resta, este încă o dovadă a succesului lor fără margini. Albumul se află în Top 10 al celor mai bine vândute albume de pe iTunes, în 14 ţări, fiind al doilea cel mai bine vândut album în Japonia, după Bohemian Rhapsody.
Favorit al Papei Francis, trio-ul a fost invitat, la începutul anului 2019, să participe la cea de-a XXVI-a Ziua Mondială a Tineretului din Panama; aici au cântat „Ave Maria” pentru un public de peste un milion de spectatori.
Eveniment publicat in data de:
03-01-2020
de către Marginean Oana
de către Marginean Oana
Vizualizat de:
711 ori
Comentarii:
0