TEATRU NAȚIONAL PENTRU COPII
Data: 06-11-2019 Ora: 11:00
Locatia: Teatrul Naţional București
Teatru interactiv, spectacole pentru copii cu vârsta între 4 și 10 ani.
Prîslea cel voinicData: 06-11-2019 Ora: 11:00
Locatia: Teatrul Naţional București
Teatru interactiv, spectacole pentru copii cu vârsta între 4 și 10 ani.
Poveștile de toamnă încep cu Prîslea cel Voinic și merele de Toamnă! Parcă așa era....sau nu așa...?! - vă întreabă Magicianul Poveștilor.
"Vă invit duminică, 6 octombrie 2019, în Sala Media a Teatrului Național, să ne jucăm de-a teatrul. Sigur că era ceva cu merele, dar cum erau merele ..., aceasta este întrebarea! Voi, dragi copii, o să fiți eroii principali din poveste".
Magicianul Poveștilor și asistenții săi vă invită să deveniți Zmeii, Prîslea și frumoasele fete salvate de eroul nostru.
Teatrul Național pentru Copii Abracadabra a început noua stagiune!
Așadar, o premieră în fiecare duminică vă așteaptă la Sala Media, fix la 11! La TNB!
Și, în fiecare duminică dimineață, sunteți așteptați să jucați într-o nouă poveste!!!!
Teatrul Naţional pentru Copii, proiect iniţiat de Fundaţia Abracadabra, condusă de actorul Marian Râlea, în parteneriat cu Teatrul Naţional din Bucureşti, este locul unde copiii urcă pe scenă şi devin eroii cei buni şi frumoşi ai basmelor. Ca într-o adevărată magie, « înarmaţi » cu doar câteva elemente de costum şi de decor, ei învaţă să-şi înfrângă teama şi să lupte vitejeşte cu duhurile rele, cu forţele cele întunecate din poveştile românilor, de ieri şi de azi.
Înarmaţi cu multă fantezie şi poftă de joc, dar şi cu o recuzită neaşteptată, urcând pe scenă şi învingându-şi teama, micuţilor actori li se oferă şansa ca, la capătul premierei să concureze pentru un rol special, erou de poveste. În lumea magică a teatrului şi a copilăriei, totul este permis. Poţi să lupţi cu forţele rele, ţinând în mână un balon pe post de sabie, şi să le învingi, pentru că la Teatrul Naţional pentru Copii Binele triumfă întotdeauna prin luptă dreaptă.
Fiind vorba numai despre spectacole interactive, copiii trebuie să ştie că există câte un rol pentru fiecare dintre ei şi, odată cu evoluţia poveştii, apare şi şansa de a fi învingător. De-a lungul stagiunii, toţi copiii vor urca pe scenă şi vor deveni Eroi în nemuritoarele basme ale românilor.
Eveniment publicat in data de:
30-10-2019
de către Pana Emanuela
de către Pana Emanuela
Vizualizat de:
746 ori
Comentarii:
0