IN MEMORIAM GHEORGHE DINICĂ ȘI ȘTEFAN IORDACHE LA SALA PALATULUI
Data: 25-05-2019 Ora: 19:00
Locatia: Sala Palatului, București
Pe 25 mai, la Sala Palatului, va avea loc un concert in memoriam Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache.
Va fi un spectacol despre nemurire pentru că Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache vor rămâne mereu în amintirea celor care i-au iubit și cărora li s-au dedicat, prin multitudinea de roluri pe care le-au interpretat.Data: 25-05-2019 Ora: 19:00
Locatia: Sala Palatului, București
Pe 25 mai, la Sala Palatului, va avea loc un concert in memoriam Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache.
Bilete concert In Memoriam Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache:
VIP - 200 lei
Categoria I - 150 lei
Categoria II - 100 lei
Acest spectacol este un omagiu adus lor, celor doi titani ai scenei românești, și va fi cu atât mai emoționant, cu cât s-au alăturat mulți dintre interpreții de muzică autentică lăutărească, gen pe care cei doi l-au iubit și interpretat împreună cu prieteni cu care au împărțit ani la rând scena.
Spectatorii ce vor participa la eveniment vor avea ocazia să fredoneze cântecele de petrecere împreună cu artiștii invitați în spectacol: fiecare dintre aceștia vor interpreta câte o piesă din repertoriul atât de îndrăgit de cei doi actori.
Va fi o seara specială, un spectacol unic, cu aduceri-aminte, cu imagini inedite, prezentate în exclusivitate, dar și cu mari nume ale muzicii de petrecere, ale muzicii ușoare și ale teatrului și comediei: Ionel Tudorache, Nelu Ploieșteanu, Neluță Neagu, Daniel Trifu, Gicu Petrache, Sanda Ladoși, Maria Buză și Taraful George Pătrașcu, Rona Hartner, Panseluța Fieraru, Romică Țociu și Cornel Palade. Artiștii vor fi acompaniați de Orchestra Florică Șandor.
Prezentator este Gelu Voicu, iar regia spectacolului este semnată de Cosmin Man, producător fiind Mircea Virgil.
Eveniment publicat in data de:
22-04-2019
de către Pana Emanuela
de către Pana Emanuela
Vizualizat de:
950 ori
Comentarii:
0