• Nume Utilizator
• Parolă
• Am uitat parola     Înregistrare cont

În istoria artei moderne, din Renaştere şi până după 1900, feminitatea este asociată cu nuditatea. Fundamental diferită de goliciune, nuditatea este la rândul ei construită, cel mai adesea prin recursul la repere semnificative ale artei antice şi moderne, precum şi prin succesive tematizări culturale.

În istoria artei moderne, nuditatea începe să fie erotizată deja din prima decadă a anilor 1500, mai întâi prin desprinderea de tematica religioasă (Eva) şi reîntoarcerea la Antichitatea clasică (Venus), iar ulterior prin introducerea privirii intruzive în problematica receptării (transgresive, posesive etc.) – şi implicit a conceperii – tabloului. La începutul modernităţii artei, în secolul al XVI-lea, nuditatea feminină era înţeleasă ca referinţă sculpturală antică şi elogiu al feminităţii; către sfârşitul secolului al XIX-lea, nudul feminin devine ultimul bastion al tradiţiei, identificându-se cu „arta înaltă”.

Acest parcurs evolutiv complex, de la Tiţian la Manet, poate fi sintetizat astfel: în istoria artei moderne, nuditatea feminină operează transferul dintre statuie către corp; în reprezentarea nudităţii subzistă prezenţa zeităţii (Venus) iar atracţia (erotică) pentru nud se confundă cu atracţia pentru artă.

Vă invităm să exploraţi această problematică în compania (probabil) celor mai celebre nuduri feminine din istoria artei moderne, realizate de trei dintre artiştii cei mai semnificativi din secolele XVI-XIX:

Tiziano Vecellio, Venus din Urbino, c. 1538 (119 x 165 cm), Galleria degli Uffizi, Florenţa;

Jean-Auguste Dominique Ingres, Marea odaliscă, 1814 (91 x 162 cm), Musée du Louvre, Paris;

Édouard Manet, Olympia, 1863 (131 x 190 cm), Musée d’Orsay, Paris. Website: http://fundatiacaleavictoriei.ro Tweet