TIMEAHOLICS LA TEATRUL EXCELSIOR
Data: 21-11-2017 Ora: 19:00
Locatia: Teatrul Excelsior, București
Un spectacol de Bogdan Capșa avându-i în rolurile principale pe Lavinia Șandru / Andreea Șovan, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi și Marian Rădulescu, recomandat celor peste 12 ani.
„Ne plângem din ce în ce mai des că nu mai avem timp pentru noi, pentru ceea ce ne face plăcere, pentru familie, pentru ceea ce contează pentru noi, că nu mai știm cine suntem noi. De ce? Pentru că omul contemporan vrea să facă prea multe, prea repede, cu prea multă încrâncenare. El trebuie să aibă o carieră strălucitoare plus o căsnicie fericită, copii olimpici, o viață socială bogată, dar și una virtuală foarte activă. El le vrea pe toate, dar nu realizează că timpul nu se poate dilata astfel încât să le facă și bine, astfel că apar drame: părinți cu cariere strălucite nevoiți să lucreze până târziu, uneori și în week-end, dar care nu mai au un minut în plus pentru propriii copii – abandonați de cele mai multe ori în brațele bonei sau ale grădinițelor private; adolescenți a căror viață se petrece mult prea mult în virtual și prea puțin în real, care suferă crize acute de anxietate în momentul în care se confruntă cu o situație reală ș.a.m.d.” (Anca Ciuclaru)
Data: 21-11-2017 Ora: 19:00
Locatia: Teatrul Excelsior, București
Un spectacol de Bogdan Capșa avându-i în rolurile principale pe Lavinia Șandru / Andreea Șovan, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi și Marian Rădulescu, recomandat celor peste 12 ani.
Eveniment publicat in data de:
11-11-2017
de către Calendar Evenimente
de către Calendar Evenimente
Vizualizat de:
1408 ori
Comentarii:
0