EXPOZIȚIA TEMPORARĂ ”ROMÂNIA ÎN MARELE RĂZBOI” LA MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE
Data: 03-01-2017 Ora: 10:00
Locatia: Muzeul Național de Istorie a României, București
Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) vă invită în perioada 15 septembrie 2016 - 15 martie 2017 să vizitați expoziția temporară ”România în marele război”.
Expoziţia România în Marele Război este consacrată comemorării centenarului intrării în război a Regatului României, dar şi a situaţiei din Transilvania, Bucovina şi Basarabia, afectate, în cel mai înalt grad, de evoluţiile politico-militare din România anilor 1916-1918/19. Ziua de 14/27 august 1916 reprezintă un punct de cotitură în istoria noastră, ziua în care Regatul României şi-a trecut propriul Rubicon, chiar dacă, în realitate milioane de români din Austro-Ungaria și Imperiul Rus intraseră deja în Primul Război Mondial încă de la începutul lunii august 1914. La sfârșitul acestui război, în decembrie 1918, România era o altă țară, iar procesul de formare a națiunii române își găsea desăvârșirea. La aproape 100 de ani de la aceste evenimente, în ciuda amputărilor teritoriale produse ca urmare a acordului Ribbentrop-Molotov şi a tratatului de la Craiova, România de azi este, în mare măsură, ceea ce s-a decis prin voinţa liber exprimată a reprezentanţilor naţiunii noastre la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, în anul 1918.Data: 03-01-2017 Ora: 10:00
Locatia: Muzeul Național de Istorie a României, București
Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) vă invită în perioada 15 septembrie 2016 - 15 martie 2017 să vizitați expoziția temporară ”România în marele război”.
Credem că nu greşim dacă socotim decizia din august 1916 a guvernului de atunci al României ca marcând, mai mult decât oricare alta luată în ultimii 1900 de ani, dezvoltarea istorică a locuitorilor din acest spaţiu geografic, deoarece la sfârșitul marii conflagrații, cu prețul unui fluviu de sânge și a unei mări de lacrimi s-a desăvârșit unitatea națională a românilor.
Spre deosebire de expoziţiile „clasice” dedicate participării României la Primul Război Mondial, care se centrau pe evenimentele din Vechiul Regat şi pe victoriile militare din prima parte a campaniei din Transilvania și, mai ales, pe cele de la Oituz, Mărăști și Mărășești, din vara anului 1917, cea de faţă şi-a propus să redea o imagine panoramică a lumii româneşti în integralitatea și realitatea ei, deci şi a provinciilor istorice aflate sub administraţia austro-ungară şi rusească. Totodată, în expoziție sunt prezentate şi subiecte mai puțin abordate până acum, cum ar fi înfrângerile militare din toamna-iarna anului 1916, suferinţele populaţiei civile aflată în refugiu sau rămasă sub administraţia militară străină, destinul prizonierilor români căzuţi în captivitatea Puterilor Centrale, epidemiile, viaţa cotidiană din tranşee, arta de război etc.
Dramatismul şi complexitatea epocii anilor 1914-1918 sunt pregnant redate prin documente oficiale şi private, presă, fotografii şi obiecte tridimensionale originale, multe dintre ele expuse pentru prima oară.
Sperăm că publicul va aprecia extraordinara bogăție de informații și imagini pe care o prezintă expoziția România în Marele Război, ca și mesajul ei general uman, și va înțelege mai bine una dintre cele mai dramatice și înălțătoare pagini din istoria națiunii române, precum și rolul elitelor, dar și al milioanelor de anonimi în nașterea României Mari.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 15 septembrie 2016 – 15 martie 2017.
Eveniment publicat in data de:
02-10-2016
de către Calendar Evenimente
de către Calendar Evenimente
Vizualizat de:
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Warning: mysql_query(): Unable to save result set in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 195
Warning: mysql_num_rows() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 196
Warning: mysql_fetch_array() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/calistro/public_html/detalii.php on line 203
ori
Comentarii:
0